http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 977 - 28.03.2024

Cu o zi înainte de terminarea campaniei electorale pentru preşedinţia României, promisiunile de investiţii în domeniul sănătăţii, de data aceasta pe fonduri europene, nu au încetat să curgă. Astfel, prezent la Galaţi, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici., a promis că anul viitor Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol. Andrei” va fi dotat cu un angiograf performant. Nu ştim de ce promisiunea făcută de ministrulTeodorovici chiar pe ultima sută de metri a campaniei prezidenţiale nu a fost făcută până acum, dacă ţinem cont de faptul că guvernul Ponta e de 2 ani la putere, dar putem spera că ministrul se va ţine de promisiune, mai ales că el a spus că vor fi cumpărate din fonduri europene un număr de 18 astfel de aparate, cu care vor fi dotate 28 spitale din România. Cu banii provenind dintr-un proiect de fonduri europene care încă nu a fost depus încă, acesta urmând să fie prezentat până la sfîrştul acestei luni. ”Mi se pare că data de depunere a proiectului este 30 noiembrie. Sperăm ca până la final să semnăm contractele de finanţare, după care să îi dăm drumul în achiziţie publică. Maximum un milion de euro este un angiograf”, a declarant ministrul Teodorovici. Ar fi de apreciat dacă s-ar elabora proiecte şi pentru achiziţionarea din fonduri europene a unui aparat modern şi performant necesar bolnavilor de cancer care fac radiaţii la spitalul din Galaţi, unde vin să facă acest tratament şi bolnavi din alte judeţe.

Cristina Şerban 20 - noiembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

ARGOUL

Definit ca „limbaj convenţional folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători, ...

RESPECT...

Respect toate ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ! Se înțelege că ...

O luptă pierdută:

De când te știi tu pe lume,  cetățean model,  sistemul ...

ADIO, OCCIDENT, BUN

Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia. Centrul ...