de Alan Ayckbourn
DISTRIBUŢIA: Oana Preda Gheorghe, Carmen Albu, Cristina Uja, Petrică Păpuşă, Dan Căpăţână, Laurenţiu Buzilă, Valentin Dumitru
REGIA ARTISTICĂ: Cătălin Vasiliu
SCENOGRAFIA: Lăcrămioara Dumitraşcu
MUZICĂ/ PROIECȚII: Costas Ivanov
SUFLEOR: Elena Ghinea
REGIA TEHNICĂ: Lică Dănilă
„Şarpele în iarbă” este un aliaj puternic de emoţie şi cinism, un thriller, un spaţiu în care coexistă elementul psihologic, frustrarea, slăbiciunea, teroarea şi maleficul. Tot ceea ce se intamplă pe scenă e fascinant, seducător, răscolitor. Totul se petrece intr-un gen de casă încărcată de istorie de scurtă durată, dar crudă, a unei generaţii. Amintirea unui tată ( excelent redată de Petrică Păpuşă, Dan Căpăţână ) bântuie emoţiile revederii dintre cele două surori, diferite şi atât de asemănătoare în suferinţele lor. Scrierea prezintă conflictul tensionant dintre trei personaje, două surori – Annabel (Carmen Albu), Miriam (Oana Preda Gheorghe) și slujnica Alice (Cristina Uja). Cele trei actriţe îşi asumă cu devotament şi cu multă autocruzime rolurile, deloc uşoare, deloc comode. Nu poţi să nu te simţi norocos şi privilegiat, asistand la atat de mult talent şi la atât de multă şi smerită nevoie de dăruire. Alan Ayckbourn a scris această piesă ca pe o latură feminină în care latura masculină reprezinta o poveste , deşi la prima vedere materialul dramatic poate părea că descrie o lume încărcată doar de frustrări, ranchiune şi lăcomie. Montarea induce o stare psihologică profundă, prin text, regie şi joc. Te conduce pe un fir încet pentru ca apoi să vină deznodământul cu totul neaşteptat. Personajul interpretat de Oana Preda Gheorghe are două identităţi, fiind o surpriză pentru public. Procesul a fost destul de întortocheat, rolul a presupus un efort de asumare complicat, iar susţinerea necesită un consum de energie foarte mare. Ca traseu de construcţie a personajului Miriam, cel mai dificil a fost să stabilească momentele de sinceritate faţă de sora ei. Şi a reusit să ne arate o persoană lipsită de scrupule, capabilă să lovească fără avertisment pentru a-şi atinge scopul. Miriam e un personaj în care se amestecă răni mari şi vechi cu nevoia de răzbunare aproape tragică, dar şi resturi de inocenţă. Fiecare dintre cele trei personaje face asta, manifestându-se în mod diferit.
Cătălin Vasiliu a propus soluţii surprinzătoare şi în acelaşi timp confortabile, care protejează şi sustin efortul actorilor. În acest context relaxat şi construit pe încredere artistică, colţurile personalităţii fiecăreia s-au rotunjit. Aş merge încă o dată la acest spectacol, în primul rând pentru a vedea actriţele jucând. ”Şarpele în iarbă” are dinamică şi o consistenţă impresionantă. Te tulbură, te bântuie mult după aplauzele de final.
