logoImpact EST nr. 845 - 30.10.2020

În Republicuţa Galaţi, cea permanent reprezentată de către autorităţi împăiate în costume scumpe şi atât, au fost lansate în piaţă, la liber, trei arme de vânătoare.

Acestea au fost furate din locuinţa unui cretinoid care-şi permite să sfideze tot,  inclusiv regimul armelor şi muniţiilor. În urma spargerii locuinţei şi furtului celor trei arme de foc ţinute la vedere precum bocancii şi chiloţii, reprezentanţii Poliţiei tac pitulaţi prin boscheţii de pe Brăilei, în frunte cu Instituţia Prefect, reprezentată de Emanoil-Cătălin Bocăneanu, un dandy alifios şi incapabil să-şi exercite AUTORITATEA până şi asupra unei muşte din Palatul Administrativ, darămite asupra şefului arme şi muniţii din cadrul IPJ Galaţi. Băi, autoritate blegită, de ce aţi ascuns populaţiei acest risc de grad zero, pe care îl reprezintă cele trei arme de foc ajunse la îndemâna oricui? De ce nu aţi comunicat nimic opiniei publice? Şi unde naiba sunt căutările, scotocirile şi filtrele de rigoare? De ce nu ştim identitatea acestui nimeni cu bani care are atâta libertate de inconştienţă?

După demisia de onoare, sau demiterea şi înlocuirea cu Paul Puşcaş, poate vom afla, dle ex-prefect Bocăneanu, a cui păpuşă eşti, căci sigur ţi se văd sforile scumpe prin care eşti manipulat, nu doar politic. Somăm conducerea IPJ să remită spre ştiinţa opiniei publice, care este situaţia celor trei arme de foc furate şi cine este acest nimeni cu bani care le păstra în acelaşi regim cu izmenele.

Grigore CORBU 20 - septembrie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Directoareasa DSP Ga

Medicul Liliana Moise a fost repusă, în luna iulie, 2020, ...

Directorul Oprea de

De fapt, la sacul cu care va încasa pensia specială, ...

Hahui e pe făraş,

În sfârşit, re-Primarul Ionuţ-Florin Pucheanu şi aparatul politic din spatele ...