logoImpact EST nr. 849 - 24.11.2020
logo

logo

Andocaţi Pânzarul la Palatul Episcopal!

panzar_4362Este ultimul onor care poate fi adus acestei corăbii nefericite, care a dispărut din navigaţia pe Dunăre, dar şi din peisajul urban al municipiului. Mai grav de atât, tripleta nefastă Durbacă-Chebac-Bacalbaşa l-a introdus în programul de distrugere lentă, dar definitivă, ce va face Pânzaul Moldovenesc să dispară şi din inventarul obiectelor mobile ale patrimoniului CJ. Epoca Bacalbaşa e încheiată, urmaşul său Fotea e hotărât să-i continue viziunea şi apucăturile, dar poate că este timpul să adie briza unei străluminări administrative abisale. Nava simbol Pânzarul Moldovenesc, care a parcurs mult prea rapid drumul dintre strălucire şi eşuare, ar putea să rămână cumva o prezenţă fizică în decorul funest al municipiului Galaţi. Aşteptările de la administraţiile impotenţei sunt minime, dar pentru un ultim onor parcă s-ar găsi resurse. Presa a luat iniţiativa şi a sondat cu precauţie voinţa şi orgoliile mărunte ale administratorilor navei. Cel mai nepăsător şi distructiv mandat a fost negreşit al sinistrului preşedinte Bacalbaşa. El a scăpat realmente de pânzar, ticluind şi semnând fără ezitări trecerea Pânzarului în custodia unui obscur ONG constănţeano-gălăţean, IDDD. Nu e de râsu-plânsu? – Institutul Dezvoltării Durabile a Dunării! Atât de durabil a fost tratamentul de abandonare, încât azi Pânzarul e gata putrezit, la ordinul Partidului. În starea în care zace într-un ungher al Şantierului Damen, Pânzarul Moldovenesc nu mai este bun de nimic. Poate doar de o machetă în mărime naturală, în care trebuie băgaţi bani mulţi ca să fie adusă la starea de exponat. Corabia Pânzarul Moldovenesc a devenit un gunoi de 200 000 de euro ce putrezeşte in şantierul Naval Damen! Această prezentare concisă a situaţiei Pânzaului a fost expusă de-a lungul anilor către fel de fel de oameni de decizie, pentru a se implica cu forţa postului public. S-au implicat în zâmbete complice, în grimase dispreţuitoare, în promisiuni formale, în ridicat din umeri. Primarul Marius Stan a admis că ar putea finanţa o transportare şi andocare a Pânzarului într-un doc expozitional pe Faleza Dunării, şi că ar găsi resurse pentru o copertină de protecţie. A scăpat de obligaţii, mandatul e prea scurt! Pentru valoarea ei de corabie simbol al municipiului, Pânzarul are încă şansa de a mobiliza resurse bugetare ce vizează păstrarea ca obiect de inventar în viitorul Muzeu al Navigaţiei Fluviale pe Dunăre. O discuţie de ultimă oră, a ziariştilor de la Impact, cu ÎPS Casian al Dunării de Jos, a dat administraţiei locale încă o temă de gândire avansată. Pânzarul Moldovenesc, pregătit corespunzător pentru noua calitate, de exponat al tradiţiilor marinăreşti de la Dunărea de Jos, ar putea fi amplasat şi expus -cu binecuvântarea înaltului ierarh- sub o copertină de protecţie în curtea Muzeului Spiritualităţii de la Dunărea de Jos.

Devenită un adevărat lest de gâtul politicienilor PSD care au construit-o în anul 2004, Corabia Pânzarul Moldovenesc a fost dată în custodie la Asociaţia IDDD din Constanţa, la sfârşitul anului 2012. Transferul s-a făcut în mandatul lui Eugen Chebac, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a cedat custodia ambarcaţiunii iar consilierul prefectului Paul Florea, Ciprian Dediu, a obţinut sprijinul conducerii şantierului Damen pentru o andocare de iarnă şi de reparaţii. Din acel moment, corabia pentru care s-au cheltuit în jur de 10 miliarde lei vechi a fost abandonată în şantier, fiind mutată de trei ori, pentru că încurca procesele de producţie. Până de curând, singurul proiect viabil, pentru care se mai pune problema să fie luat în calcul Pânzarul, era aducerea corăbiei sub o cupolă de sticlă pe Faleză şi transformarea în primul exponat al viitorului Muzeu al Navigaţiei Fluviale de la Galaţi. Bei o cafea, fumezi o ţigară şi te uiţi la o carapace putrezită şi spartă. Ei, asta da senzaţie de cheul Galaţiului de Dunărea de mult prea jos! Acum, e altceva!

Silviu VASILACHE 30 - iulie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Scrisoare deschisa m

Danamaria Neculai se simte sătulă până peste cap cu Gelu Ciorici şi ...

Cristian Dima (PRO R

Realizat de Opyum Advertising SRL D la comanda Pro Romania ...

Necunoscut în lumea

Era miercuri, 11 noiembrie, când DIICOT-Structura Centrală făcea sute de ...

Sifonări de milioan

Mamăăă, până şi salariaţii cu putere de decizie din Combinatul ...