Marcel Ciolacu se trage dintr-o familie de oameni muncitori, cu frică de benga, care și-au educat copilașii să muncește de mici copil. Pe fața arsă de soare a lui Marcelino se vede că vine de la muncile câmpului.
Aici pe câmp a umblat cu cioara vopsită, a vândut gogoși, a dat țepe și a fost prins de câteva ori cu mâța-n sac, activități performante, care necesită un mare efort intelectual.
Seara, Marcelino mergea la oraș cu băieții. Distracția lui era să se plimbe cu autobuzul în care să dea cu racul, joc de societate în echipă de minimum trei, care necesită un mix de psihologie și agilitate.
Jocul are un limbaj specific. Autobuzul se numește birou, adică locul de muncă. Echipa joacă cu un singur adversar, mangafaua, pe care îl arzi adică îl cureți de chibrit, adică telefonul mobil; surd, adică portofel; maro, adică bani.
Partenerii de echipă se numesc: 1. caramangiu; 2. manoist; 3; panacot. Caramangiul ține capacul pe braț, adică o sacoșă voluminoasă. Aceasta acoperă complet mâna cealaltă, care joacă nestingherită în geanta sau buzunarul mangafalei.
După ce ai extras chibritul sau surdul și l-ai lăsat fără maro, plasezi marfa manoistului, care se îndreaptă rapid spre ușă, în timp ce panacotul stă de șase să nu apară îngerul adică gaborul.
Deviza lui Marcelino n-a fost „azi un ou, mâine un bou”, ci „azi un lingou, mâine un metrou”, apoi să furi startul și să ajungi premierul României care ne-a lăsat cu o gaură de 200 de miliarde de euro la buzunar. Prinde șuțul, scoate-i ochii.
–––
7 - mai - 2026
