http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1061 - 31.05.2026

Marţi seara, pe 29 martie, am fost invitat pentru a doua zi, la ora 11,00, să particip la lansarea unui program nemaivăzut vreodată în partea asta de ţară, ba chiar în toată România: testarea gratuită a persoanelor în vederea depistării unor eventuale infectări cu viruşii hepatici B, D, şi C. Proiectul se numeşte „LIVE(RO)2-EST şi este finanţat mai mult decât substanţial de către Uniunea Europeană, care a pus la dispoziţia celor care susţin campania de informare, educare şi conştientizare a populaţiei, să se testeze GRATUIT, peste 51,66 milioane de lei, dintr-un buget necesar de aproape 52,4 milioane de lei. Să sperăm că în acest bănet va intra şi plata serviciilor de testere pe care le prestează medicii de familie din oraş şi din judeţ (vezi harta). Această amplă şi necesară campanie este organizată sub tutela Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, alături de Aociaţia Română Anti-Sida şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi. Sigur că împreună se poate orice, inclusiv oprirea hepatitei, dar de la conferinţe prietenos de politice şi până la acţiune şi fapte, e ceva de lucru. Şi nu cred că medicii de familie, care sunt pe punctul de a fi transformaţi şi în farmacişti (vezi distribuirea pastilelor cu iod), vor face testarea gratuită în masă, fără a fi plătiţi. Sigur că mulţi dintre ei, dacă nu toţi, ca să nu mai zic de cei valoroşi, câştigă mai mult decât un medic din UE. Dar ei sunt şi administratori, şi contabili, şi IT-işti, şi şefi ai „serviciului suflete”, mai ales pentru vârstnicii singuri, plus că uneori se înhamă char la servicii paleative.
Acţiunea de testare, stadializare şi direcţionarea către tratament a pacienţilor cu boli hepatice, se va derula până în luna ianuarie 2023. Proiectul despre care s-a conferenţiat vizează judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Brăila.
„Ostilităţile” date de hepatita virală au fost coordonate de către managerul proiectului, prof. univ. dr. Anca-Victoriţa TRIFAN. Sala de conferinţe a fost umplută de către medicii de familie invitaţi, cam la două treimi din capacitate. În schimb, la prezidiu nu încăpea un ac între pesediştii îşiraţi după interese şi preţ. Cel mai scurt spici a fost al vicepreşedintelui CJ Galaţi, Doina CUCU. (vii aplauze!).Primarul Inuţ-Florin Pocheanu a fost, în conformitate cu structura şi caracterul său, jucăuş, sprinţar, uşurel spre uşuratic, mereu departe de statutul de amfitrion. Sigur, nici nu-mi doresc un primar constipat, plin de morga…neştiutorului, dar nici „să te râzi” mai mereu ca-n târg, căci parcă tot departe eşti de statul conferit de alegători. Insipid (de ar fi fost măcar formal) s-a exprimat şi Alina Dobrea, directorul Spitalului Clinic de Urgeţă „Sf. Apostol Andrei”, limbajul ei de rumeguş netrecând dincolo de vorbe. A venit rândul prof. univ. dr. Aurel Nechita să dea drumul la mosorul cu amintiri din boscheţii Copoului şi despre cum nu a putut deveni el ASTĂRĂSTOIEI, deoarece a trebuit să plece la Timişoara. Fiind unul dintre co-fondatorii Facultăţii de Medicină şi Farmacie, nu s-a putut abţine să nu lanseze altceva decât testarea gratuită a populaţiei pentru depistarea eventualilor viruşi hepatici. Adică o torpilă pe adresa din strada Muzicii, unde locuieşte rectorul UDJ, Puiu Georgescu. Ea poartă numele de cod „Universitatea de Medicină şi Farmacie Galaţi”. Adversitatea dintre cei doi masculi Alfa este cunoscută şi dincolo de mediul academic, aşa că va învinge cine vrea pesedeul lor !
De fapt, de peste 30 de ani, sănatatea a fost mereu o afacere de partid. A unui singur partid, chiar dacă s-a numit şi altfel. Cu o singură pauză, în care nici nu s-au aşezat bine pe birouri CDR-iştii, că au trbuit să plece în negura istoriei.
Acum, este o altă etapă a istoriei sănătăţii din zonă. Şi continuă să fie bine scrisă de către un „altfel” de pesedist: COSTEL FOTEA.
Cititorii calificaţi şi cosacraţi ai Impact – est ar putea crede că Ciorici a luat-o printre vişini, scriind de bine despre pesedişti. Dar am să vă spun un lucru: pentru mine FAPTELE nu au culoare politică. Îi respect şi le acord cât de multă vizibilitate pot celor care nu trag doar pentru ei şi pentru clientela de partid, ci, iată, chiar repun Galaţiul pe hartă, deschizându-se colaborărilor instituţionale, nu şobolănind prin sediul partidului sau prin instituţiile administraţiei publice şi a celorlalte instituţii de stat. Dar, aşa nu mai terminăm.
Repet: MERGEŢI LA MEDICII DE FAMILIE ŞI TESTAŢI-VĂ GRATUIT. CU HEPATITA VIRALĂ NU E DE GLUMIT” Iar UE nu aruncă peste cinci milioane de euro aşa, ca noi, în dorul Lelii. Or ştim bine că nouă ca români ne place şi e şi bun, tot ce este gratis ! DECI MERGEŢI ŞI VĂ TESTAŢI !

Gelu CIORICI geluce@yahoo.com 31 - martie - 2022

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Iată că inevitabil

În noaptea asta, o dronă a lovit un bloc cu ...

Galaţi ...cu Aussch

In anul 1882, prin actul de vanzare cumparare cu nr. ...