L-am admirat și îl admir sincer pe Tudor Chirilă ca artist complet, unul dintre puținii care reușește să nu înțepenească în proiecte, să se reinventeze, să-și facă auzite deschis opiniile civice, să militeze și să-și reverse din preaplinul talentului și inspirației sale în atâtea direcții: muzică. showbiz, producții tv, teatru, film, literatură, numeroase campanii sociale și proiecte culturale.
Am ținut să-l văd live după ceva vreme, să mă hrănesc cu energia și nostalgiile lui inconfundabile care țintesc marea, școala și adolescența, iubirile imberbe, orizontul curat, liber, plin de promisiuni.
Sâmbătă seara, pe 27 iulie, am fost martor la concertul exploziv, de vară, al trupei Vama la Arenele Romane din Parcul Carol.
Lume ”câtă frunză, câtă iarbă” de toate vârstele, organizare decentă, oameni frumoși și frenetici, show total, la înălțime. Adică sonorizare decentă, grafică, lumini și efecte la nivel profi, timeline respectat onorabil, invitați pasageri la înălțime (Delia Matache.official și Smiley), interacțiune superbă cu publicul.
Deschiderea concertului propriu-zis a fost cu adevărat emoționantă, pe mâna ansamblului de copii Cor cu Dor după care am trecut Vama, preț de aproape două ceasuri, cu rock și pop, cu balade, cu reprize de heavy și punk, cu exerciții vocale de masă, cu texte ambițioase, unele fără perdea, care au rotunjit într-un stil neprefăcut îndemnurile spre empatie, dragoste, înțelegere și speranță.
Am înțeles, din nou, că pentru unii, cum e și cazul lui Tudor Chirilă, vârsta nu reprezintă, deocamdată, o problemă. Știe să-și întindă aripile, să dăruiască, să se facă auzit chiar și după 50 de ani împliniți.
1 - august - 2024
