Israelul nici măcar nu a fost invitat la masa negocierilor privind armistițiul de două săptămâni. Nu înțeleg despre ce negocieri a fost vorba, când Iranul a dictat ordinea prin care SUA și Israelul să iasă din scenă pentru a-și savura victoria. Cu pișcoturi înmuiate în lapte de pasăre. Fără să fi atins niciunul dintre cele trei obiective pentru care au declarat război Teheranului.
Și încă nu e nimic, pe lângă condițiile puse de Teheran învingătorilor: menținerea controlului iranian asupra Strâmtorii Hormuz; închiderea bazelor militare ale SUA din Orientul Mijlociu; retragerea armatei Israelului din Liban; eliberarea activelor iraniene înghețate; menținerea controlului iranian asupra Strâmtorii Hormuz exercitată de armată.
Probabil că peste două săptămâni, Pentagonul va realiza că a reușit să schimbe în Iran, sfatul bătrânilor condus de un moș cu două picioare și jumătate în groapă, cu o infailibilă dictatură militară; că uraniul îmbogățit a rămas ascuns pe fundul peșterii lui Ali Baba; că orașele rachetelor au rămas neatinse. Cel mai prost iese Netanyahu, care va trebui să explice în fața sanhedrinului militar de la Ierusalim, de ce nu a reușit să-l păcălească pe Trump până la capăt.
–––
Chagall, Violonistul verde, Stedelijk Museum, Amsterdam
8 - aprilie - 2026
