Ieri, la Antena 3 Crin Antonescu a acordat un interviu, primul după nominalizarea sa drept candidat unic al coaliției de guvernare. Mulți prieteni cu care am discutat au apreciat elocința discursului său. Căutând în DEX aflăm că elocința=elocvența= arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător. Faptul că Antonescu e un bun „causeur” nu cred că e o noutate sau o surpriză pentru cei care îi cunosc activitate politică. De aceea pentru oameni mai analiști, mult mai important este mesajul transmis. […]
Archive for decembrie, 2024
Așa-zisa „ordonanță-trenuleț”, cunoscută drept ordonanța austerității, ar putea face România să apeleze chiar la FMI. Asta pentru că ratingul de țară ar urma să fie retrogradat în luna februarie, așa cum avertizează unii experți, și am putea ajunge într-o situație similară cu cea din 2010. Paradoxal, România are cele mai mari salarii din lume în domeniul public, conform economiștilor. Salariile nu sunt însă la același nivel și în rândul angajaților din sectorul privat. https://www.euronews.ro/articole/expert-romania-are-cei-mai-bine-platiti-bugetari-din-lume-dar-in-privat-suntem-pr
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Fiecare zi a anului a adus o schimbare în oraș, pentru oamenii de aici, pentru întreaga comunitate, în toate domeniile esențiale: educație, sănătate, infrastructură rutieră și de transport și multe altele. Și este greu să cuprinzi în câteva rânduri tot ce s-a întâmplat. Au fost și minusuri: le cunosc așa cum le cunoaște fiecare om care trăiește aici. Da, și eu îmi doresc mai mult. Importat este însă că direcția în care mergem este cea […]
București – Magazinele PPC Energie din Bacău, Focşani, Galați, Piatra Neamț și Roman vor avea un program modificat în perioada sărbătorilor de iarnă: 24 decembrie 2024: – magazinele vor funcționa în intervalul orar 9 – 13; 25-26 decembrie 2024: zile libere legale – magazinele vor fi închise; 31 decembrie (marți)- magazinele vor funcționa în intervalul orar 9 – 13; 1-7 ianuarie 2025 – magazinele vor fi închise. În celelalte zile, magazinele vor funcționa conform programului obișnuit. Serviciul de call-center va […]
Primăria municipiului Galați informează că a fost atribuit contractul pentru realizarea utilităților și viabilizarea terenului în vederea construirii unui bazin de înot semiolimpic pe strada Cloșca nr. 6, în zona bazei Siderurgistul. Valoarea contractului este de 8.128.576,48 lei fără TVA și va fi derulat de Asocierea Miad SRL – Galflor Instal Electric SRL – Expert Project Team SRL – Midarom Developing SRL. Sunt prevăzute 12 luni pentru derularea contractului (2 luni proiectare și 10 luni execuție). Prin proiectul pentru realizarea […]
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a premiat într-un cadru festiv personalități care fac cinste orașului și țării noastre, în cadrul Galei municipiului Galați, organizate miercuri, 18 decembrie 2024, la sediul din strada Domnească nr. 54. „Gala municipiului Galați este un prilej de a sărbători realizările unor oameni deosebiți, născuți și educați în orașul nostru, dar și o oportunitate de a ne aminti de ceea ce face din comunitatea noastră un loc unic. Este vorba despre dăruirea, implicarea și munca fiecăruia […]
Deschisă mai întâi la Iași în cadrul unui program prin care Galeria „Dana” urmărește promovarea și lansarea tinerelor talente din domeniul artelor vizuale („Young Artist’s Project”/ „Proiectul artistului tânăr”, expoziția „Paths. Stateo of being”/ „Căi. Sări de spirit” a pictorițelor Cristiana-Emanuela Tărbuc și Diana Păunescu este găzduită începând din 2 decembrie de Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”. Ambele artiste sunt licențiate ale Universității „Dunărea de Jos” Galați, Facultatea de Arte, secția Pictură, absolvente ale studiilor de masterat Grafică – Ilustrație […]
Declarație de presă Matthew Miller, Purtător de Cuvânt al Departamentului de Stat Statele Unite sunt alături de poporul roman în fața unei situații fără precedent privind integritatea alegerilor lor. Românii trebuie să aibă încredere că alegerile lor reflectă voința democratică a poporului român și sunt lipsite de influențe străine maligne care urmăresc să submineze corectitudinea procesului electoral. Integritatea alegerilor din România este crucială pentru democrația greu câștigată de români. Poporul român este cel care îi alege pe cei care îl […]
Primăria municipiului Galați informează că, în termen de 15 zile, începând cu 6 decembrie 2024, solicitanții ale căror cereri pentru loc de parcare în parcările de reședință au fost declarate admise vor putea achita tariful abonamentului. Neachitarea abonamentului în termenul precizat mai sus duce la pierderea dreptului asupra locului de parcare atribuit. Este vorba despre locuri în parcări din Micro 17 – zona 4 – subzona F, Micro 16 – zona 5 – subzona A, Țiglina 1 – zona 9 – […]
Primăria municipiului Galați anunță că a fost afișat pe site procesul verbal de alocare a locurilor de parcare din parcările de domiciliu/reședință, atribuite ca urmare a ședințelor de licitație publică deschise cu strigare, organizate la sediul din strada Domnească nr. 54, în perioada 3-5 decembrie 2024. Lista este disponibilă în secțiunea Parcări de reședință/ Anunțuri: https://www.primariagalati.ro/portal/galati/portal.nsf/52989F2E1BB72967C2258BEB0032D007/%24FILE/PV%20alocare%20licitatie%20DEC.pdf
Primăria municipiului Galați invită echipele școlilor gimnaziale și ale liceelor să se înscrie la o nouă ediție a Concursului de Împodobit Brazi, care se va desfășura în cadrul Târgului de Crăciun – Feerie de Iarnă, în Grădina Publică. Astfel, bradul care va aduna cele mai multe voturi va aduce echipei câștigătoare un voucher eMAG în valoare de 3.000 de lei, destinat dotării școlii participante. Brazii de Crăciun vor fi puși la dispoziție de organizatorul Autentic Events. Regulile concursului: • Fiecare […]
Primele două autobuze electrice din cele 42 de astfel de mijloace de transport cumpărate de către municipalitate cu fonduri prin PNRR au sosit astăzi la Galați. Este vorba despre un autobuz de 12 metri și unul de 10 metri. Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Este o premieră pentru orașul nostru. Gălățenii merită tot ce este mai bun și din primul moment am spus că aducem în oraș doar mijloace de transport noi și moderne. Vorbim acum de primele două autobuze […]
Felicitări pentru atitudinea ta! Argumentată și echilibrată deopotrivă. Ce se întâmplă de câteva zile, pe televiziuni, vine cu mare întârziere, iar vehemența, firească, desigur, dar întârziată, nu face decât să cupleze mințile năucite, de la 220 volți, la 380 de volți. Consider că această întârziere (desigur, nu a ta) a serviciilor secrete, care se prefac uluite, este o farsă. Pare o mizerie de 1989, 22 decembrie. Și, această tardivitate a TUTUROR serviciilor, mi se pare programată. Vechiul și Noul lor, […]
Din punctul meu de vedere, Călin Georgescu este un om care doar are aparențele unui om deștept. Faptul că folosește un ton grav, cuceritor, al vocii și e de o calmitate insistentă, nu îl face un om deștept. El spune tot felul de bazaconii, nu are niciun soi de simț critic. Pentru mine, nu există deșteptăciune în absența spiritului critic. Eu identific verticalitatea intelectuală, deșteptăciunea, cu simțul critic. CG e un șarlatan! Ia noțiuni complet disparate și le învârte între […]
Primăria municipiului Galați informează persoanele interesate că, în baza H.C.L. nr. 337/24.06.2021, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 3 – 5 decembrie 2024 vor avea loc sesiunile de licitație privind alocarea locurilor de parcare din Micro 17 – zona 4 – subzona F, Micro 16 – zona 5 – subzona A, Țiglina 1 – zona 9 – subzona A, Port – Strada Dogăriei – zona 20 – subzona A, Parcare – Strada Carnabel – zona 20 – subzona D […]
Primăria municipiului Galați informează că astăzi a sosit primul tramvai din lotul celor 10 achiziționate cu fonduri prin PNRR. Este vorba despre tramvaie noi, cu toate dotările moderne, produse în România, în fabrica de la Arad. Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Continuăm în linia unui transport modern și prietenos cu mediul la Galați. Încă de la început am spus stop achiziției de autobuze sau tramvaie second-hand și astfel au ajuns în oraș 105 mijloace de transport noi în ultimi ani. […]




