Archive for septembrie, 2015
Justiţia de cumetrie de la Galaţi nu este o ficţiune, este realitatea care ţine pe loc anticorupţia, care face un nonsens din sensul unei democraţii sănătoase, explică de ce Galaţiul se prăbuşeşte în primitivismul unor relaţii feudale, arată cât de rudimentară este aşazisa reformare a instituţiilor statului, întreprinsă de insul nefericit fost preşedinte de ţară Băsescu. Şi dintre toate aceste nereformări, iat-o pe cea mai nereformată-Justiţia, acest pârţ de dimineaţă al doamnei grase şi strepezite numită Democraţia. Sau Demo-cumetria? Procurorul […]
După cum aţi aflat din relatarea noastră de la Ziua Marinei, primarul Noului Galaţi navighează în Touareg, iar şeful Poliţiei Locale foloseşte o Skoda Octavia mult mai neagră şi mai puternică decât a fostului primar, actualmente pensionar. Ei bine, nici city-managerul nu a fost lăsat mai prejos, el primind un Passat cu dotări de lux şi caracter sportiv de top. Total, peste 125,000 de euro cu TVA. În acelaţi timp, în Galaţi, cetăţenii merg cu autobuze second-hand tip etuvă, de […]
Firma Vega 93 SRL Galaţi nu-şi poate gestiona în linişte insolvenţa pe care administratorii acesteia au cerut-o Tribunalului Galaţi la data de 10.11.2014. În ediţia trecută (nr. 602 a Impact-est) titram pe prima pagină că „Torpila care a lovit Vega” se cifrează la aproximativ o sută de milioane de euro. Din această valoare, doar 184 milioane de lei reprezintă creanţe admise fără rezerve, 158 de milioane sunt creanţe admise sub condiţii, iar 69 de milioane reprezintă cifra totală a creanţelor […]
Intreprinzătorul Murguleţ şi jurnalistul Angheluţă jr. pun faţă în faţă adevărul lor gol goluţ despre mandatul Primarului Marius Stan Rep.: Dacă tot nu am reuşit introducerea în penal a promisiunilor mincinoase, să introducem în dialog măcar grupurile lăudătorilor şi ale detractorilor Primarului Marius Stan. Are argumente Primarul Stan pentru un al doilea mandat, sau dimpotrivă, ne raportează că a avut un mandat jalnic? Ionel Murguleţ: Trei au fost proiectele prezentate de Marius Stan pentru Noul Oraş: un stadion, un […]
Nici n-a apucat să se termine cu pomenirile conform datinilor străbune pentru răposatul Cătălin Chelu că a şi început bătălia pe averea defunctului. Când laşi în urmă o avere atât de mare, chit că ea e plină de încurcături încâlcite şi cei care vor să se înfrupte din ea sunt mulţi. Deşi la prima vedere părea că n-ar fi chiar aşa mare lucru în ce priveşte împărţeala averii defunctului Chelu, acest fapt se dovedeşte a fi mult mai greu de realizat. […]
Oameni buni, credem că vă mai aduceţi aminte ce promisiuni aiuritoare făcea Stan, că dacă va ajunge Primar o să promoveze gălăţenii, oameni tineri, pregătiţi, că o să protejeze firmele din urbe, că nimeni din afară n-o să pupe vreun contract, că banii vor rămâne aici în teritoriu, şi tot aşa, de ne minunam şi l-am votat cu ambele mâini. Ce blegi şi cât de manipulabili am putut să fim, ne crucim abia acum, când de tot ceea ce a […]
Am întâlnit de curând un bărbat care-şi poartă viaţa într-o valiză. El o poartă pe ea, nu invers, cum simţim noi şi după cum spunem: „aşa a vrut soarta”. Mi-a spus că este o mare pierdere de timp şi de energie să ne întrebăm zilnic cum vrem să ne vadă ceilalţi, iar în funcţie de asta să stăm ore întregi până alegem ţinuta potrivită, până ne fardăm şi coafăm. În acelaşi timp, ne plângem că nu avem timp. I-am dat […]
(Necesar a fi cunoscută de cei care vor admira frumusețea Vienei, a Istanbulului ori a Moscovei) România, de-a lungul istoriei, s-a aflat mereu la răscruce de vânturi, între trei mari imperii: 1. De la 1393 la 1877 (484 ani) Muntenia, Moldova si Transilvania au platit Imperiului Otoman 1.066.305.780 lei-aur, sau 341.021 kg aur (341 tone); 2. Imperiul Habsburgic a ținut sub ocupație Transilvania, între 1687 și 1918 (231 ani), Banatul, între 1718 si 1918 (200 ani), Oltenia, între 1718 si […]
Sesiune de admitere la Universitatea „Dunarea de Jos” din Galati, sesiunea din septembrie. La licență, învățământ cu frecvență, Universitatea „Dunarea de Jos” din Galați scoate la concurs 394 de locuri la buget și peste 1.100 de locuri la taxă. La învățămantul cu frecvență redusă se scot 40 de locuri la Drept si 75 de locuri la Româna-Engleză. La masterat, proporția e tot de tipul un cal-un pui: avem 780 de locuri la buget si peste 1400 de locuri la taxă. […]
Pe surse, am aflat că la 1 octombrie la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Patronatul oamenilor de afaceri gălăţeni sună adunarea acestora, ca în fiecare an, pentru aducere la cunoştinţa „onor opiniei publice”, numele celor care în 2014 au obţinut „oarece” profit, au creat locuri de muncă, au investit etc. Acum, noi ştim din anii anteriori, că această „chestie” e o manifestare cu ştaif, că vine lume multă, selectă, că cine nu vine, nu prea există, că vine floarea cea vestită […]
Non-profit la non-profit trage! Că doară BOR şi subsidiarele sale sunt entităţi care din punct de vedere economico-financiar au un astfel de statut. O ştire de ultimă oră se referă la veniturile realizate în anul financiar 2014 de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, din care Arhiepiscopia „Dunării de Jos” nu face parte. MMB este organizată sub forma unei fundaţii non-profit, adică unde profitul nu se impozitează ci poartă obligaţia de a fi redistribuit în bugetul anului următor. Aşadar, veniturile obţinute […]
O fată de cinci ani a fost muşcată de un câine, la Târgu Bujor. Banal! Da aţi auzit că Primăria Stan pregăteşte HCL-ul de introdus taxa de câine şi la Asociaţiile de locatari? Asta da ştire, nu? Carevasăzică, taxa de câine plătită a treia oară, adică după cea plătită ca locatar şi contributor şi cea plătită ca personae juridice. E mai ceva ca chestia aia imbecilă şi pesedistă, de legalizat şpaga la chelneri şi la medici. Şi la cât de […]
Zi neagră pentru economia şi aşa precară a acestei zone de Românie. Era 10.11.2014, dată când cea mai mare firmă din ţinut, Vega 93 SRL şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Galaţi. De atunci şi până în zilele noastre s-a comentat mult în mediile economice şi politice despre acest taifun „programat” (după unii) care a pus pe chituci sute de mici creditori care-şi vor aştepta rândul la masa credală pentru a-şi recupera banii. Alţii, cu mult mai interesaţi, au comentat că […]
Pentru că dusă a fost și Ziua Marinei și a Sfintei Marii-ocrotitoarea marinarilor și a navelor, e timpul să le aducem aminte unor șmecheri de administrație că li se termină mandatul și au de răspuns la încă o problemuță: ce au făcut cu obiectul de inventar, de fală și orgolii nemăsurate, de lăcomii și sifonări numit Pânzarul Moldovenesc? Nu de alta, dar se duc pe apa Sâmbetei 222. 000 de euroi, trași de la bugetul comunității exact acum 11 ani […]
Aşa cum am mai arătat, prin decizia civilă nr.462/19.06.2013, instanţa de control a dispus ca în rejudecarea dosarului nr.2/121/2001* al Tribunalului Galaţi, să se analizeze toate sentinţele şi deciziile existente în dosar, să se analizeze situaţia bunurilor debitoarei SC Hortigal SA Galaţi şi să se aplice toate hotărârile pronunţate în acest faliment, întârziat încă din anul 2001. În urma documentării, aşa cum am punctat şi în precedentele două episoade, rezultă că judecătorul sindic nu a ţinut cont de cele stabilite de […]
Petrache Boşneagă, ofiţer mecanic, Octavian Cristea, director AFDJ şi Maximilian Popescu, operator de film comemorează 26 de ani de la tragedia Titanicului românesc de Dunăre-Mogoşoaia Reporter: Pasagerul Mogoşoaia s-a scufundat în trei minute, dar au fost recuperaţi cei 239 de morţi în aproape o lună după eveniment. Octavian Cristea: Au fost şapte zile de recuperare a epavei de pe fundul Dunării, dar până la recuperarea cadavrelor a durat cam o lună şi jumătate. Unul din cadavre a fost găsit […]
Joi, pe 10 septembrie 2015, peneliştii & pediştii plictisiţi de perioada estivală s-au bulucit şi au umplut până la refuz sala Teatrului Dramatic, unde s-a dat cep competiţiei interne pentru candidatul de primar. Organizarea şi mobilizarea au fost de nota 10, gustul şi spiritul dobreisto-penelist punându-şi amprenta, pedeliştii preferând planul secund, cu tot cu Ţuţu Toader. Nu am prins decât foarte puţin din spiciul lui Onuţ Atanasiu, prof de fizică la CNVA, pe care ascultându-l am avut impresia că acesta […]
Cu puţin timp în urmă am participat ca orice „găozar” interesat la Şedinţa Consiliului Local, la care are voie să vină orice muritor de rând din Republicuţa Galaţi. Şi uite-aşa am asistat la un moment de tot râsul-plânsul, care nu e singular în cadrul şedinţelor aleşilor locali, avându-l în prim plan pe Primarul „CARE ESTE”. Astfel, la capitolul intervenţii ce se pot face la începutul şedinţei, cu probleme deosebite ridicate de cetăţenii sau reprezentanţii acestora, îndeobşte cunoscuţi ca aparţinând societăţii […]
Toţi gălăţenii cunosc acest mic geniu, pre numele său Robert Râclea, datorită rezultatelor sale impresionante de la Olimpiada Internaţională de Chimie. Ceea ce mulţi nu ştiu este că acest băiat este normal (dacă mai ştim ce înseamnă asta). Evident, toate ziarele locale şi toate posturile de televiziune îl laudă (şi pe bună dreptate), dar îi adresează aceeaşi serie de întrebări şi îl fac să pară un mic extraterestru. Spre exemplu, Digi24TV, în data de 15 septembrie, pe la ora 11, […]
Senzaţional de jalnică competiţia internă la PNL-ul lui Victor Paul Dobre. Ceea ce părea a fi o premieră în viaţa partidelor-competiţie internă pentru desemnarea celui mai potrivit candidat liberal la Primăria Galaţi-s-a dovedit a fi încă o mascaradă scremută de grupul de masochişti ai liberalismului de la Galaţi. Ca să avem certitudinea că politica de azi este o golănie a blaturilor interpartinice, le-au scos la scena deschisă de la Teatrul Dramatic. În loc de întrecere pe bază de valoare, ce […]
Jalnici au mai ajuns bucureştenii! Ei s-au pricopsit cu un primar general interimar din partea unepere, grupurile de consilieri generali ai capitalei din partea pesede şi penele refuzând să intre în rahatul de a administra dezastrul rămas în urma lui Oprescu. Aşa că, oltean de serviciu a picat Ştefănel-Dan Marin, fost pepedede, acum unepere şi teleormănean de origine. Acest anonim fără serviciu, eşuat în afaceri, cu firme lichidate şi pe pierderi, care se dă de profesie „analist politic”, a candidat […]
În 14 ani au intrat 26 de judecători în acest dosar, timp în care opt lichidatori judiciari au înstrăinat un patrimoniu, care cu tot cu terenuri însumează 1,5 milioane de euro plus alte 40 milioane de euro. Noi am tot scris, dar DNA-ST Galaţi are trebi legate de derizoriul în care a fost împinsă să se complacă această instituţie, de către apucăturile procurorilor Ivan şi Agheniţei. La DNA a rămas o parte din dosar, şi are nr. 245/P/2012, disjungerile fiind […]
Mlaştina de mizerii de administraţie din Primăria Marius Stan începe să pută şi în balta de interese din str Bălcescu nr. 5. Urmărim de prin luna mai cum se adaugă golăneli după golăneli, abuz după abuz, şi se simt cum curg prin birourile de la Grand Hotel, şpăgi după şpăgi. Proprietarul Ioan Damian a îndrăznit să spună şi presei despre mersul mânăriilor- Poliţia locală Manoliu l-a amendat (delict inventat), cu 500 de lei, iar societatea Gospodărire Urbană i-a furat poarta […]
Sau aşa pare a rezulta din documentele oficiale şi validate, încă, pe care petenţii ni le-au pus la dispoziţie. Pare de necrezut ce se întâmplă în Justiţia aflată la distanţă de centrul de putere, control şi sancţiune (CSM), dar avem din nou de-a face cu un caz made în Colonia Galaţi. Incompatibilitatea a lasat-o expusă pe doamna magistrat Oancea, tentaţia firească de a-şi proteja soţul poliţist implicat în anchetarea unor fapte legate de speţa judecată de soţie, putând să-i atragă […]
Cinci milioane de euro subvenţie pentru terenurile Patriarhiei Trăgând cu ureche prin fostele chilii cu microfoane la clanţă ale unor mănăstiri şi aflând că prin noul PNDR (Proiectul Naţional de Dezvoltare Rurală) se „manufacturează” fo’ nouă miliarde şi ceva de euro, ce şi-au zis sindicaliştii Patriarhiei Române: ”La atâta purcoi de euroi, nu putem sta ca-n sânul lu’ Avraam? Ia să ne autoinvităm în poziţia de observator în Comitetul de Monitorizare PNDR 2014-2020, instituţia care supraveghează modul în care se […]
Pentru că dusă a fost şi Ziua Marinei şi a Sfintei Marii-ocrotitoarea marinarilor şi a navelor, e timpul să le aducem aminte unor şmecheri de administraţie că li se termină mandatul şi au de răspuns la încă o problemuţă: ce au făcut cu obiectul de inventar, de fală şi orgolii nemăsurate, de lăcomii şi sifonări numit Pânzarul Moldovenesc? Nu de alta, dar se duc pe apa Sâmbetei 222. 000 de euroi, traşi de la bugetul comunităţii exact acum 11 ani. […]
Cu puţin timp în urmă am participat ca orice „găozar” interesat la Şedinţa Consiliului Local, la care are voie să vină orice muritor de rând din Republicuţa Galaţi. Şi uite-aşa am asistat la un moment de tot râsul-plânsul, care nu e singular în cadrul şedinţelor aleşilor locali, avându-l în prim plan pe Primarul „CARE ESTE”. Astfel, la capitolul intervenţii ce se pot face la începutul şedinţei, cu probleme deosebite ridicate de cetăţenii sau reprezentanţii acestora, îndeobşte cunoscuţi ca aparţinând societăţii […]
Vasile Datcu vine direct de pe câmpurile de floarea –soarelui şi soia cu esenţele tari ale filosofatului despre măsura lucrurilor Rep.: Dle Datcu, agricultura intră între vremuri şi vreme şi un fermier ca dv. precis are răspunsul la o caniculă şi secetă de trei-patru luni-vine foametea sau saţietatea? Vasile Datcu: Nu suntem ameninţaţi pe termen scurt de foamete. Vom continua cu saţietatea. Cei care judecă puţin, îşi închipuie că este un lucru bun. Cei care au tupeul să judece […]
A doua ştire produsă de deputatul penele, Victor Paul Dobre, se referă la structura preşedintelui României, Klaus Iohannis. El ne-a relatat că a avut deseori prilejul să stea în preajma actualului şef al statului, mai ales în lunga campanie electorală. L-a cunoscut şi i-a intuit structura din oţel de calitate germană. Crede cu dovezi că acesta este omul faptelor bine pregătite şi împlinite, nu al vorbelor care premerg venirea sau ratarea lor. Ştie că Johannis nu stewardizează din motive de […]
Mircea Atanasiu, patronul firmei Autouniversal (dealer auto, service şi spălătorie auto) din strada Portului este cunoscut, recunoscut şi apreciat de clientela selectă pentru intransigenţa şi spiritul de rigoare şi ordine cu care-şi conduce afacerea. Doar că săptămâna trecută Autouniversal a muşcat adânc şi prin surprindere din pulpa unui client fidel. Mircea s-a făcut ascuns prin birouri şi ca el toţi salariaţii care n-au dat un strop de spirt, un petic de bandaj persoanei din care şiroia sângele… A.Z. ne-a relatat […]
Totdeauna l-am considerat pe deputatul şi preşedintele judeţenei penele Galaţi un om politic şi civilizat, şi rafinat, chiar distilat într-atât încât şi când pierzi în negocierile cu el nu-ţi lasă această senzaţie. Dar asta e între ei, politicienii. Deci Victor – Paul Dobre a produs vineri, 4 septembrie 2015, două ştiri în scurta şi lejera discuţie la care am participat cu ocazia inaugurării staţiei RTV Galaţi. Prima este de importanţă capitală pentru Ţară!, peste care s-ar fi aşternut desfrâul fiscal […]
Aurel Stancu, ca investitor autohton într-o televiziune locală (cu excepţia lui Sabia Clim şi Andrei Lişinschi, este singurul care a făcut asta fără a avea în derulare afacerile celor doi), are şansa să redevină ce-a fost şi mai mult decât atât! Şi el ştie că eu nu glumesc atunci când este vorba despre literatură şi presă de calitate. Vineri, a patra zi de la începerea Anului Bisericesc, RTV Media a renăscut. Cenuşa îi fusese bine păstrată şi ne-a fost arătată […]
Se află în faza de înregistrare la judecătorie „ASOCIATIA PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE PREJUDICIATE DE GRUPUL CHELU”. Cine a preluat initiativele? Ne spune purtătoarea de cuvânt a Asociaţiei, una din persoanele din comitetul de initiativă şi totodată acţionar prejudiciat de activitatea infracţionala a Grupului Chelu, Liliana Iancu. (urmare din editia trecuta) Reporter : În vizorul Asociaţiei sunt şi acţionarii cuponari din cadrul SIF-urilor? Iancu Liliana : Bineînţeles că în vizorul Asociaţiei sunt şi acţionarii SIF-urilor. Precizăm că fraudele făcute în […]
După prima etapă a competiţiei pentru admiterea la INM pentru magistratură, adică proba dosarelor, au rămas înscrişi 3.267 de candidaţi. În urma primului examen tip grilă doar 425 de aspiranţi care s-au dorit judecători sau procurori au obţinut minim 70 de puncte. Toţi cei înscrişi la examene pentru a deveni, pentru început, auditori în Justiţie au în spate, obligatoriu, cel puţin cinci ani vechime în domeniul juridic. Pentru Tribunalul Galaţi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi au ajuns să […]
În cealaltă competiţie organizată de CSM pentru admiterea în INM, unde au fost scoase la concurs 28 de locuri de judecător şi 25 de procuror s-au înscris 852 de candidaţi. Pentru Tribunalul Galaţi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, urbea noastră a dat 29 de candidaţi care au trecut de proba dosarelor. La nivel naţional au trecut de primul test grilă, obţinând minim 70 de puncte, 93 de aspiranţi dintre care din şcolile profesionale juridice gălăţene au trecut doar […]






