http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1075 - 28.10.2026

Categorie : La estul estului

Adică vor fi reorganizate în conformitate cu iniţiativa legislativă a UDMR, care a trecut prin votul Parlamentului. Această lege prevede desfiinţarea Direcţiilor Generale Regionale ale Finanţelor Publice şi revenirea la vechile Direcţii Generale ale Finanţelor Publice judeţene, nu întinse pe şase judeţe ca până acum şi care includeau şi toate vămile din judeţele respective. Asta ca baronii locali sa fie mai eficienţi în a-şi controla vătafii numiţi în funcţii. Vămile judeţene vor căpăta personalitate juridică şi vor fi subordonate direct […]

Scris de (R.I.) 7 - iun. - 2019 Add Comments Citeste

Un cititor calificat al săptămânalului pamfletistic Impact-est ne-a remis un document prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi îl anunţă că îi sunt „supravegheate tehnic” convorbirile telefonice. Grav ni se pare că această măsură nu a fost solicitată unui judecător care şi poate dispune supravegherea tehnică a unei persoane şi, mai ales PERIOADA acestei măsuri. Adică de la data de, până la data de, timp de trei, şase, nouă luni etc, dar nu aşa, generic. O să vă cităm […]

Scris de (GECO) 17 - mai - 2019 Add Comments Citeste

În urma unui proces intentat de către firma SC Suintest SRL Galaţi împotriva APIA – Teritorială Galaţi, despre care am scris în Impact-est, şi soldat cu o hotărâre definitivă în favoarea Suintest, APIA Galaţi a pierdut toate cele 14 autoturisme din dotare şi nouă monitoare de PC, care erau noi-nouţe, în cutii. Căci, firesc, hotărârea judecătorească definitivă a devenit şi executorie prin Biroul Executorului Judecătoresc „Caraman Cosmin”. Activitatea APIA Galaţi a fost paralizată o vreme, până ce directorul structurii centrale […]

Scris de (GECO) 17 - mai - 2019 Add Comments Citeste

Din site-ul Primăriei am aflat că s-a scos la licitaţie o clădire situată în strada Fraternităţii nr.9, în buricul târgului cum se spune, chiar în faţa restaurantului Continental. Preţul de pornire al licitaţiei pentru această clădire centrală a fost stabilit la 576.500 lei. Mulţi din noi ştiu că această clădire a fost în proprietatea răposatului Chelu de prin anii 1997-1998. Momentan această clădire figurează în patrimoniul unei societăţi ce a aparţinut acestuia, SC Libron Consulting SA Galaţi, firmă ce are […]

Scris de (L.I.) 10 - mai - 2019 1 Comentarii Citeste

Am primit două reclamaţii privind activitatea S.C. Transurb Galaţi şi cum această societate este în subordinea primăriei, îl rog pe Don Pucheanu să-l atenţioneze sau să-l urechească prieteneşte pe Don Cădinoiu: 1. Luni, 15 aprilie, la ghişeul din Micro 19 – capăt de linie – după ce a stat aproape 2 ore la coadă, un pensionar a fost declarat respins şi nu a primit abonamentul pe motiv că a prezentat cuponul de pensie de pe luna aprilie şi nu cel […]

Scris de Bobi 19 - apr. - 2019 Add Comments Citeste

Cele trei tronsoane de blocuri cu 10 etaje edificate de nişte hoţi de turci, în curtea fostului Praktiker, care i-au lăsat fără sânge în vene pe cei care şi-au cumpărat apartamente aici, au ajuns în patrimoniul creditorului Bankpost. De aici ele au fost cumpărate de IMO Bucureşti, un fond grec de investiţii. Mai aflăm că firma în cauză, chiar şi plăteşte impozit pe clădirile şi terenul care a aparţinut fostei „Fusul”. Acelaşi fond de investiţii a cumpărat angro spaţii comerciale […]

Scris de (GECO) 12 - apr. - 2019 Add Comments Citeste

O legătură de ceapă verde, mare şi groasă cât antebraţul, este vândută sereliştilor cu tarabe închiriate în pieţe cu 0,6 lei, de către producătorii din Bădălan, cu care am discutat. Ei, aceşti indivizi rapace şi veroşi, de-şi zic patroni de sereleuri cu vânzători plasaţi în toate pieţele agroalimentare ale Galaţiului, îşi pun sclavii să facă din acea groasă legătură, trei bucăţi pe care le trec prin tot atâtea elastice. Iată că din 0,6 lei, ei scot şi 6,00 lei, căci […]

Scris de (GECO) 12 - apr. - 2019 Add Comments Citeste

Zanfir Ilie a demisionat din al cincilea mandat de consilier local 2000-2020, chipurile fiind „inspirat” de nobleţea şi onoarea gestului rafinatului om şi medic, Gheorghe Bugeag. Acesta şi-a prezentat demisia din cel de-al şaselea mandat de consilier local, în luna februarie 2019, la ultima şedinţă de plen a forului local. Nu, doamnelor şi domnilor, Ilie a trecut printr-o perioadă dificilă în ultimii doi ani. Întâi ca stare de sănătate, apoi trăind umilinţa de a fi înfrânt în alegerile pentru preşedinţia […]

Scris de Gelu Ciorici-Șipote 29 - mart. - 2019 Add Comments Citeste

Mai zilele trecute ne-au vizitat la redacţie câţiva cetăţeni ce locuiesc în cartierul Mazepa 1, pe strada Roşiori şi ne-au adus la cunoştinţă unele lucruri ce le vom expune în continuare. Oamenii aceştia, plătitori de taxe şi impozite şi alegători participanţi la urnele de vot, au un mare off, pe care se straduiesc de peste zece ani să-l domolească, să îl aline cu ajutorul autorităţilor „care sunt”. În esenţă, aceştia spun că str. Roşiori a devenit un fel de arteră […]

Scris de Obiectiv 22 - mart. - 2019 Add Comments Citeste

Am mai scris şi vom mai scrie până o să se înroşească peniţele de la stilouri despre dezastrul şi năpasta abătută asupra locatarilor de la blocul B8 al cartierului Mazepa. Au trecut luni şi luni de zile de când blocul cu pricina s-a rupt în două, o jumătate a luat-o la vale, înclinându-se periculos spre disperarea locatarilor, proprietari ai acestuia. Panicaţi, debusolaţi, îngroziţi, sfătuiţi şi ameninţaţi de autorităţi, aceştia şi-au stâns bagajele, agoniseala de o viaţă, au luat ce au […]

Scris de Observator 8 - mart. - 2019 Add Comments Citeste

Da, este o cifră oficială şi se compune din costurile generate de funcţionarea la turaţie maximă a unui eurodeputat pe timp de un an. Acest cost de 200.000 de euro include îndemnizaţia de 8.000 de euro pe lună, salariile a 2-3 consilieri la cabinetul din sediul Parlamentului de la Bruxelles, costurile cabinetului şi secretarei din ţară, transportul aero, auto şi naval, cheltuieli ce pot totaliza până la 20.000 de euro pe lună. Iar România are doar 33 de europarlamentari, urmând […]

Scris de (R.I.) 1 - mart. - 2019 Add Comments Citeste

Prin 2014 – 2015 murea prin deces SC Consproiect SA, societate a Consiliului Judeţului Galaţi, creată de Dan-Lilian Gogoncea, pentru a deservi zona cu studii de fezabilitate şi proiecte de insfrastructură şi de construcţii civile şi industriale. Ultimul ei director a fost Ionică Simbanu, înfipt aici de penelistul Victor-Paul Dobre. Pentru a-i gestiona drumul spre insolvenţă, Simbanu încasa un salariu situat între 5.000 şi 7.000 de lei. Iar lucrurile nu mergeau aici şi din cauză că angajaţii erau cvasi-majoritar angajate. […]

Scris de Gelu CIORICI 1 - mart. - 2019 Add Comments Citeste

– În 2 ani China a produs mai mult ciment decât SUA în tot secolul XX. – Lungimea drumurilor – 4 milioane de kilometri. Sunteţi sigur că vă puteţi imagina atâtea zerouri? – 300 de mii de poduri în toată ţara, din ele 1000 cu lungime mai mare de 1 km. Până la sfârşitul anului va fi construit un pod din Hong-Kong până în Macao! – Într-un an parcul auto se măreşte cu 20 de milioane de automobile, iar în […]

Scris de Sursa: internet 22 - feb. - 2019 Add Comments Citeste

Noi am mai scris cu ceva timp în urmă despre necazurile semnalate de cititorii noştri, dar şi de cei care sunt actori ai bunei funcţionări a pieţelor gălăţene şi în special a Pieţei Centrale a Galaţiului. Ca şi atunci, şi acum, încercăm un demers analitic cu privire la „fenomenul” pieţelor gălăţene care mor sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor, aşa după cum mor şi multe altele în peisajul economico-social al Republicuţei noastre. De ce mor pieţele gălăţene când altele, în unele […]

Scris de Observator 15 - feb. - 2019 Add Comments Citeste

De la ultima amnistie dată de Nicolae Ceauşescu în 1988, în România s-au adunat în jur de 2.000.000 de persoane cu cazier. Dezastrul acesta se simte din ce în ce mai acut în zilele noastre când este criză de forţă de muncă, încât antreprenorii sunt nevoiţi să importe pălmaşi până şi din Laponia. Asta din cauză că nimeni nu prea angajează, nu vrea să se încurce cu persoanele care au cazier. Iar ca un astfel de om să poată fi […]

Scris de (GECO) 25 - ian. - 2019 1 Comentarii Citeste

În week-end şi în sărbătorile legale, un medic primar încasează pentru o noapte de gardă un venit brut de 1.667 de lei! În zilele lucrătoare, funcţie de sporuri, încasează între 1094 şi 781 de lei, că aşa s-a fost legiferat, începând cu octombrie 2018. Medicii specialişti încasează în week-end şi-n sărbătorile legale un brut de 1.310 lei, iar în cursul săptămânii, între 860 şi 614 lei, tot funcţie de sporuri. E drept, ei, medicii, învaţă şase ani de facultate, apoi […]

Scris de (GECO) 18 - ian. - 2019 Add Comments Citeste

2018 s-a-ncheiat într-o notă sumbră pentru gălăţenii cinstiţi. Incompetenţa, minciuna, hoţia, ipocrizia şi iresponsabilitatea au caracterizat atârnaţii de partid şi de stat, iar efectele au fost devastatoare. Sunt de notorietate nenorocirile care au năpădit oraşul, au ajuns subiecte naţionale. Galaţiul e noul Caracal – unde, cică, s-ar fi răsturnat carul cu proşti. Să ne reamintim câteva dintre cele mai proaspete: 1 – Două blocuri din buricul târgului se lasă-ntr-o rână, alunecând pe mâzga subterană a conductelor sparte, iar Primăria angajează […]

Scris de Dan Manole 18 - ian. - 2019 Add Comments Citeste

Ar fi de tot râsul, dacă n-ar fi de toată jalea – cum ies ele, deconcertatele, prin presa agreată, să-şi motiveze, indirect, salariile nesimţite, enumerând diverse realizări din fişa postului. De regulă, festivismele astea advertoriale se-ntâmplă la final de an, după o lungă şi constantă inexistenţă publică. Din categoria sus-menţionată face parte şi ţâşnirea inutilă în presa locală pe care a produs-o Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, bifând (chipurile) patru acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale la […]

Scris de Dan Manole 11 - ian. - 2019 Add Comments Citeste

E de mirare cum au fost pe fază – de data asta – autorităţile locale şi au reuşit să prindă ceva din ploaia de bani a comunităţii europene. În oraş şi-n judeţ vor fi puse-n funcţiune reţele wifi, care vor oferi acces public şi gratuit la internet. Nu doar Galaţiul, ci încă nouă comune din judeţ (Tuluceşti, Pechea, Vânători, Şendreni, Cuza Vodă, Corod, Scânteieşti, Costache Negri şi Slobozia Conachi) apar pe lista câştigătorilor. În primul val al oportunităţilor au depus […]

Scris de Dan Manole 14 - dec. - 2018 Add Comments Citeste

Acum câteva zile, procurorii DNA Militar, structură centrală a Armatei care anchetează faptele de corupţie din tot ce ţine de structurile militare, a descins în forţă la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” Galaţi. Sunt vizate presupuse fapte de corupţie privind angajările de personal medical şi a legislaţiei. Iniţial, procurorii anticorupţie din Armată au avut în intenţie să facă cele aproape o sută de audieri aici, la Galaţi. Dar, luni s-au răzgândit şi au decis să-i audieze pe aceşti […]

Scris de (GECO) 7 - dec. - 2018 2 Comentarii Citeste

Lume, lume, ascultaţi ştire, pe care am cules-o din târg, de prin birourile autorităţilor care sunt! Cică, după ce chinezii care ne-au vizitat acum o lună de zile, la invitaţia Patronatului IMM, a lui Filimon, Odi Pal &Comp, au dat primul semn după ce s-au întors în China, propunând gălăţenilor să facă aici o mare fabrică de cauciucuri. Investiţie babană rău de tot şi creare de locuri de muncă peste 1000, cu condiţia ca autorităţile să-i ajute cu 20 de […]

Scris de Jap 16 - nov. - 2018 Add Comments Citeste

Citim, pentru că noi chiar mai citim, spre deosebire de politrucii vremurilor actuale, în recentul volum „CRONICELE” Curs de guvernare, un material semnat de către Cristian Grosu, despre o abordare mai altfel, despre obligaţia şi dreptul de a cunoaşte mecanismele decizionale care ne influenţează vieţile. Acesta spune că nu le putem influenţa şi înţelege decât evaluând oamenii care mânuiesc aceste mecanisme. Astfel, ne propune ca în Anul Centenarului să punem faţă în faţă două garnituri de politicieni: Membri ai Guvernelor […]

Scris de (R.I.) 9 - nov. - 2018 Add Comments Citeste

Gata, s-a aşezat praful pe înfrângerea tuturor, putem să mai bifăm o scufundare. După ce a mâncat cu nesaţ ADHD despre referendumul pentru definirea căsătoriei, mass-media a revenit la alte subiecte de interes general, mai botoxate. Duminică, pe şapte octombrie, în biserica Sf. Vasile cel Mare, preotul le cerea celor prezenţi să se roage cu toată puterea sufletului, să-i ceară lui Dumnezeu să nu-i abandoneze, să nu-şi întoarcă faţa de la ei, în pofida noianului de păcate. Poziţionarea Bisericii Ortodoxe […]

Scris de Dan Manole 19 - oct. - 2018 Add Comments Citeste

Iarnă de iarnă, glonţul frigului le şuieră pe lângă ureche şi pe lângă calorifere milioanelor de captivi în sistemul centralizat de furnizare a apei calde şi încălzirii. Cu televizorul deversând tare, fără pauze, aceştia nu simt niciun fior, n-aud cum se strânge funia la par. Sunt surprinşi şi mai înjură-n surdină când flacăra aragazului de-abia le-ncălzeşte ciorba. În perioada de iarnă, pot avea loc disfuncţionalităţi în reţeaua de transport gaze naturale – fie din cauza creşterii consumului casnic de gaze […]

Scris de Dan Manole 12 - oct. - 2018 Add Comments Citeste

Când îi întrebi unde lucrează, jumătate dintre localnicii staţiunii balneo-climaterice Sărata Monteoru, amplasată la 14 km de municipiul Buzău, într-o zonă subcarpatică, îţi vor spune că la „Văcăroaica”. Aşa îi spun ei nurorii lui Nicolae Văcăroiu, personaj de prim rang care a influenţat, alături de Ion Iliescu, decisiv şi ireversibil de prost, viaţa politică şi socio-economică a poporului român şi a României. Da, este vorba despre Cristina-Vera-Băleanu, devenită Văcăroiu, după căsătoria cu prinţul gumei de mestecat şi al dulciurilor din […]

Scris de Gelu CIORICI 28 - sept. - 2018 Add Comments Citeste

Citim, ne documentăm şi noi din mediul online, ca tot omul informat, şi aflăm că în Franţa a fost numită în Guvern, în postul de Ministru al Sporturilor, o româncă naturalizată, Roxana Mărăcineanu, fostă înotătoare. Chestia asta ne umple, aşa, de mândrie, că iată cineva de-al nostru a ajuns atât de sus şi unde? În Franţa, una din cele mai mari ţări, cu o democraţie şi economie foarte dezvoltate. Uite că se poate, ne spunem, ca un profesionist în sport, […]

Scris de Vasile Periscop 21 - sept. - 2018 Add Comments Citeste

Dacă la DIICOT-Structura centrală s-a rezolvat problema numirii şefului în 23 iulie 2018 prin numirea lui Felix Bănilă pentru următorii trei ani, la DNA suspansul continuă în ce priveşte numirea procurorului-şef al acestei instituţii. Un aspect demn de remarcat în ce priveşte DIICOT-ul este cel al liniştii depline ce s-a instalat la nivelul conducerii centrale. A trecut aproape două luni de la numirea noului şef şi acesta nu prea a ieşit la rampă. Aşteptam cu toţii ca schimbarea făcută să […]

Scris de A.S. 7 - sept. - 2018 Add Comments Citeste

Marea Britanie nu va mai accepta migraţia masivă a forţei de lucru din Europa, ci doar imigranţi care au calificări înalte, a afirmat săptămâna trecută primul-ministru Theresa May, care a prezentat detaliile planului privind Brexit. „Oamenii nu vor mai putea veni aici din Europa pentru şansa de a găsi un loc de muncă. Vom primi întotdeauna profesioniştii calificaţi care ajută ţara noastră să prospere, de la medici la asistenţi medicali, la ingineri şi antreprenori”, a afirmat premierul britanic. Guvernul britanic […]

Scris de Cristina Zamfirescu 7 - sept. - 2018 Add Comments Citeste

Prima bancă importantă care operează în România prin 33 de sucursale şi care până la 1 noiembrie 2018, cel târziu, îşi va închide ghişeele unde se procesa cash-ul este cea a olandezilor de la ING. Aşadar, adio depuneri şi retrageri de numerar la ghişeele acestor bănci, astfel de operaţiuni putând fi făcute doar prin cele 600 de ATM-uri ale băncii. Desigur, la mijloc sunt şi raţiuni economice, de reduceri de personal, căci în felul acesta dispar cel puţin 200 de […]

Scris de (G.C.) 31 - aug. - 2018 Add Comments Citeste

Ca de obicei, autorităţile statului român s-au trezit târziu, sau deloc. Au acţionat târziu, sau deloc. Acum acţionează haotic, cu panică şi disperare, fără discernământ. Căci pesta porcină africană va deveni o ciumă care va cuprinde întreg teritoriul ţării. Din discuţiile pe care le-am avut cu marii crescători de porci, a reieşit, cum se ştia, că ea a venit din Ucraina, şi a intrat la noi prin Satu Mare şi Maramureş, iar în sud – est prin Deltă, pe la […]

Scris de Gelu CIORICI 31 - aug. - 2018 Add Comments Citeste

Au trecut mai mult de patru luni de zile de când patronii Arcada, Spiru Mantu (foto 1) şi Mihai Humă (foto 2) au dispus demolarea, fără autorizaţia de la Primărie, a sediului fostului UNICOM de pe strada Tecuci colţ cu Crizantemelor (foto 3). Cei doi miliardari, care ghebăreau cu roaba după ce au cumpărat SC Construcţii şi Reparaţii Căi Ferate, se pişă pe ele de autorităţi, de oraş, pe locuitorii săi, dar mai ales pe copiii care se joacă zilnic […]

Scris de (GECO) 27 - iul. - 2018 Add Comments Citeste

Pe Faleza inferioară s-au fost instalate trambuline cu coarde elastice superbe pentru a ne învăţa de mici cu zborul prin elanul din trambulină, apoi traşi în sus de corzi elastice. Bâzdâgania în cauză este amplasată în partea de est a Falezei vizavi de fosta „Săgeată” botezată acum „Andrada” Afacerea aparţine firmei Comavis SRL Galaţi, strada Braşov nr. 3, reprezentată de Victor Boghean. Uimitor în afacerea asta este autorizarea unei activităţi relativ periculoase. Pe ghereta care reprezintă casa de bilete sunt […]

Scris de (GECO) 27 - iul. - 2018 Add Comments Citeste

Sigur că trebuie la anumite perioade timp (de pildă, odată la 10 ani), un moment „T” zero. Adică o amnistie fiscală care să vizeze persoane juridice şi fizice de la care statul nu mai poate încasa sumele datorate de către acestea. Dar să vii acum în spaţiul public, tu, Darius Vâlcov, consilier al primului ministru şi eminenţa cenuşie a programului de guvernare al pesede, şi să anunţi o amnistie pentru suma totală de 98 miliarde de lei, mi se pare […]

Scris de (GECO) 20 - iul. - 2018 Add Comments Citeste

Pentru unii sună a Caritas. Da, poate şi tu poţi să faci saci de rafie plini de bani, dar cel mai probabil vei pierde totul. Pentru alţii e o modalitate de a scăpa de braţele lungi ale bancherilor. Deşi, evident, există şi o cryptomonedă 100% kosher. Pentru mulţi, e o modalitate de a-ţi transforma banii într-o chestie pe care statul nu poate – încă – să o ia. Aşa că în cuvintele mari ale lui Carlos Matos: BITCONNEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEECT! Da, da, […]

Scris de Adrian BOT 20 - iul. - 2018 Add Comments Citeste

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au identificat, la data de 29.06.2018, un bărbat, după ce a oferit suma de 300 euro unui agent examinator, cu scopul ca acesta să-i faciliteze promovarea probei de traseu a examenului auto. În fapt, un agent de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Galați, […]

Scris de (R.I.) 13 - iul. - 2018 Add Comments Citeste

„Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) consideră că modificările aduse Codului Penal în Parlament sunt extrem de toxice pentru sănătatea mediului de afaceri naţional, iar ele vor duce la abuzuri pe scară largă împotriva companiilor şi a antreprenorilor. Abuzurile unor reprezentanţi ai statului sunt nu doar certe, ci şi foarte frecvente, fiind confirmate de decizii ale instanţelor romaneşti. Abuzurile funcţionarilor publici pun în pericol investiţii generatoare de locuri de muncă şi afectează mediul concurenţial naţional. Antreprenorii romani din […]

Scris de (R.I.) 13 - iul. - 2018 Add Comments Citeste

Zvon-Press aruncă în spaţiul de cafenea tot felul de motive privind ascensiunea Grupului de Firme Arcada, devenit un mare jucător naţional şi chiar internaţional în materie de construcţii tehnice speciale, de căi ferate, poduri, tuneluri şi drumuri în zone de risc. Şi ca să ajungi de la preluarea falitei SC Construcţii Căi Ferate, unde patronii Mihai Humă şi Spiru Mantu mânuiau din greu roabele cu materiale, la a conduce roabe cu milioane de euro dividende, este clar că îţi trebuie […]

Scris de (GECO) 6 - iul. - 2018 1 Comentarii Citeste

  Pe oricare site al SISTEMULUI JUSTIŢIE ai căuta, vei descoperi că nu există postate declaraţiile de avere pe anul fiscal 2017, care trebuiau depuse până la finele lunii iunie 2018, ale Dianei Alexandru, procuror şef al DNA-ST Galaţi, şi nici ale Gabrielei-Getty Popescu, procuroare de frunte în acelaşi DNA. Dânsele le-or fi completat în termenul legal, dar cineva care se ocupă cu scanarea şi postarea pe site-ul instituţiei (instituţiilor Justiţiei), nu le-a postat! În schimb, judecător doctor Mariana Ghena, […]

Scris de (GECO) 6 - iul. - 2018 2 Comentarii Citeste

Cu această sumă a cumpărat şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan din Emiratele Arabe dreptul de a exploata agricol cele 56.000 de hectare de teren arabil compact din Insula Mare a Brăilei: 224.000.000 de euro. Ce a cumpărat şeicul? Pachetul majoritar de acţiuni al firmei Agricost, vândută de către Culiţă Tărâţă, cu puţin timp înainte de a muri, lui Constantin Duluţe. Arenda plătită de firma în cauză pentru cea mai mare suprafaţă compactă de teren arabil din Uniunea Europeană, către […]

Scris de (Lector) 6 - iul. - 2018 Add Comments Citeste

Triumf mare pentru actuala conducere a AFDJ, care tăvăleşte aceleaşi aşternuturi! Auziţi mărgică: remorcherul „Farul”, o minune a tehnicii în materie, are un pescaj de 5 metri! Aflu de la pricepuţii în materie că o navă cu un asemenea pescaj ar putea interveni la eventualele incendii de pe navele aflate pe Dunăre, aşezată pe fundul apei. Căci, mai ales vara, pe timp de secetă, când pe fluviu apar insule încât până şi bacurile sunt nevoite să facă mari ocoluri, chit […]

Scris de (GECO) 29 - iun. - 2018 Add Comments Citeste
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Nicușor Dan tocmai

Existe persoane care așteaptă semne și minuni din partea unui ...

Se vrea guvern de lu

Peste grumajii partidelor fâlfâie apăsat sabia lui Damocles. Orizontul s-a ...

Dare de seamă despr

În câteva locuri de pe țărmurile melancolice ale Mării Negre ...

Unul dintre cei mai

Toma Roman Jr. nu încetează să mă uimească. Este de ...

Maia Sandu nu se joa

Apa devine un subiect tot mai presant pentru Republica Moldova. ...