Archive for octombrie, 2022
Jurnalista Emilia Şercan face publică lista rectorilor care au făcut ”front comun” în apărarea fostului ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat.Demersul pro-Cîmpeanu a fost iniţiat de rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcaru.”Cum spuneam încă de ieri, Consiliul Naţional al Rectorilor a publicat joia trecută un comunicat de presă prin care apără cu pieptul gol dreptul dublului academician Sorin Cîmpeanu de a plagia şi de a-şi însuşi autoratul unei lucrări semnate anterior de alte persoane.CNR mai transmite în acel comunicat […]
Un canal de „ştiri”, în speţă ăla cu „deschide lumea”, a dat o ştire: „Refugiaţii ucrainieni primesc case şi terenuri gratis în satele depopulate ale României”. În Italia se întâmplă acelaşi lucru. Planul probabil era făcut de ani de zile. Lipsea doar contextul. Şi pentru că lipsea, s-a creat! O plandemonie şi un aşa zis război. Amândouă puse în realitate cu mare atenţie. Nişte mascarade în urma cărora oamenii să nu mai înţeleagă nimic. Să rămână doar cu un sentiment […]
Lumea a devenit instabilă şi greu de condus , deoarece lăcomia unora a întrecut orice închipuire în acelaşi timp cu lipsa unor conducători mondiali cu adevărat valoroşi , înţelepţi, luminaţi şi vizionari … Trăim într-o lume imprevizibilă în care mecanismul principal funcţionează astfel : factorul economic-financiar dictează factorului politic care comandă la rândul său factorului militar- poliţienesc , iar acesta pune presiune directă pe populaţie pe care o agresează în mod direct . Băncile sunt instrumentele prin care marile corporaţii […]
Pe 22 martie, Mike Whitney l-a intervievat pe Larry C. Johnson, un veteran al CIA şi al Biroului de combatere a terorismului din cadrul Departamentului de Stat. Este fondatorul şi directorul BERG Associates, firmă înfiinţată în 1998. Larry a asigurat timp de 24 de ani instruirea comunităţii de operaţiuni speciale a armatei americane. A fost defăimat atât de democraţi, cât şi de republicani, ceea ce înseamnă că trebuie să fi făcut lucruri bune. Whitney – Îmi puteţi explica de ce […]
De câteva zile circul cu metroul. Este mai comod, nu caut locuri de parcare pentru maşină, nu mă înjură nimeni în trafic, nu mă trage poliţistul pe dreapta… Cine vrea să ştie cu adevărat ce se întâmplă cu noi, aşa în general, ca oameni, să intre în subteranele metroului din Bucureşti… Află o realitate pe care n-ai cum s-o cunoşti din altă parte, este de neînchipuit, este ceva cu totul special. Prima observaţie care te face să-ţi faci cruce este […]
George Badiu mai ocupă și funcția de vicelider a grupului parlamentar AUR, dar este și membru în Comisia parlamentară specială pentru controlul activității Serviciului Român de Informații Externe. El mai face parte și din Comisia Juridică de Disciplină și Imunităte. Pe lângă cele 12.000 de euro pe care îi încasează pentru activitatea de parlamentar, acesta mai primește în plus și respectabila sumă de 7100 de lei, sub formă de pensie, pentru activitatea de colonel pe care a desfașurat-o până acum. Dar […]
M-am liniştit: Credeam că atunci când fabric ŢUICA fac ceva rău şi nu tocmai permis!!! Am aflat cu uşurare de la Americani (sursă sigură), că atunci când o fabric sunt FARMACIST, când o recomand sunt DOCTOR şi când o beau sunt PACIENT !!! Ca să vezi…. Și să crezi! Ţuica de prune i-a dat pe spate pe cercetătorii americani. Ţuica noastră i-a lăsat cu gura căscată pe cercetătorii americani, care au constatat că băutura cea mai populară în rândul românilor […]
Culegere unicat pentru Evaluarea Nationala, proba de Limba Romana! Pregatiti-va copilul cu 25 de teste PISA rezolvate (conform noii programe) … click AICI pentru un Model de Test » Stimate parinte, Evaluarea Nationala din finalul clasei a VIII-a este prima provocare serioasa din viata copilului dvs.! Va temeti pentru reusita lui la acest examen? Provocarile perioadei pe care o traversam sunt mari. Copilul dvs. s-a adaptat? Oferiti-i lucrarea Evaluarea Nationala – Teste rezolvate la Limba Romana pentru clasa a VIII-a in perfecta concordanta cu noua […]
Expertul nostru prezinta in continuare cum se calculeaza impozitul pe venit din salarii in constructii, oferind un model detaliat. Este vorba despre un salariu care depaseste plafonul de 10.000 lei, conform prevederilor OG 16/2022, adica un salariat care are salariu brut de 12.436 lei. Societatea activeaza in domeniul contructiilor, 100% CA. Impozit pe venit din salarii in constructii: raspunsul specialistului Facilitatile fiscale, aplicabile veniturilor din salarii realizate in baza unor contracte de munca incheiate cu angajatori care desfasoara activitati in domeniul […]
OG nr. 16/2022 se aplica deja! ATENTIE la Facilitatile FISCALE din Constructii, Agricultura si Alimentatie NOU: Legea explicata detaliat + Studii de caz privind modul corect de aplicare! …vezi AICI lista completa» Dragi cititori, Celebra OG nr. 16, publicata pe 15 iulie in Monitorul Oficial, a modificat esential regimul facilitatilor acordate firmelor si angajatilor din Constructii, Agricultura si Alimentatie. Aceste facilitati, constand in scutiri de impozit pe venit si reduceri/eliminari ale diverselor contributii (CAS, CASS, CAM), se aplica intr-un mod nou incepand cu veniturile aferente lunii august 2022, in […]
Mai merita sa avem Microintreprindere? Ce este mai profitabil, PFA/SRL sau Micro? NOUTATI pentru Microintreprinderi! Ce IMPOZITE cresc, ce FACILITATI fiscale raman Ghidul Practic fiscal-contabil pentru Microintreprinderi …vezi AICI modificarile din Codul Fiscal » Stimate cititor, Alege acum, in perfecta cunostinta de cauza, forma optima de organizare a activitatii firmei tale, pentru venituri protejate fiscal si profituri maxime in 2023! Iti amintim ca: ➔ de la 01.01.2022 peste 20 de interventii ale autoritatilor modifica legislatia privind microintreprinderile – Codul fiscal, Codul de procedura fiscala, Legea […]
Românii preferă să-și facă abonament pentru servicii de telecomunicații, utilități, servicii TV și comerț electronic, dar să plătească punctual pentru servicii precum publicații digitale, jocuri online, cărți electronice și audio București, 7 octombrie 2022 – Stimulentele financiare precum modalitățile de a economisi bani și accesul la oferte speciale și reduceri reprezintă principalul factor de decizie pentru românii care decid să-și facă un abonament nou (42%) la servicii digitale și tradiționale, produse de consum sau cu durată lungă de viață și […]
CIM cu reducere timp de munca conform OUG 132/2020. Cum se calculeaza CAS si CASS in acest caz? O societate care are cod CAEN in industria alimentara si obligatoriu salariu minim de 3.000 lei pentru angajatii sai, poate sa acceseze „Sprijinul financiar pentru reducerea timpului de munca (Programul Kurzarbeit), destinat angajatorilor si altor entitati economice, prelungit pana la 31 decembrie 2022”. In aceste conditii salariul brut ar fi sub 3.000 lei. Daca societatea nu ar fi in industria alimentara si angajatii […]
ATENTIE: Spune “Adio!” incertitudinilor tale privind Taxa pe Valoarea Adaugata! A aparut Cartea Verde a TVA, editia noua! Lucrarea explica incredibil de clar INTREAGA legislatie pe TVA! Important! Sunt explicate in detaliu inclusiv noile reguli TVA cu aplicare imediata! Grabiti-va sa intrati in posesia exemplarului dvs.! …click AICI pentru detalii » Iti amintesti de prima Carte Verde a Contabilitatii, editata in urma cu peste 25 de ani de Ministerul Finantelor? A fost o aparitie editoriala care a facut furori la vremea aceea. […]
Manual de Politici Contabile 2022 39 de modele EDITABILE, intocmite conform legislatiei in vigoare Evitati controale si amenzi de pana la 4.000 de lei! • munca usoara si rapida • protectie impotriva amenzilor ANAF …click AICI pentru lista integrala >> Stimate contabil, Atat starea de urgenta, cat si cea de alerta prelungita au generat reglementari legislative noi, in domeniul contabil. Fie ca se refera la somajul tehnic “de pandemie”, ori la acordarea zilelor libere parintilor pentru supravegherea copiilor, in perioada […]
Se pare ca a început balamucul…ceea ce nu au inteles oamenii este ca un razboi se pregăteşte cu ani si zeci de ani in avans…din păcate „strategii” au subestimat Rusia si cei care platesc pretul sunt oamenii simpli. „Preludiul” numit Operaţiune Specială s-a încheiat. Războiul din Ucraina se întinde mult dincolo de liniile frontului. Au început Loviturile din Umbră. Discursul „nuclear” al lui Putin de miercuri dimineaţă şi reacţiile pe care le-a produs în întreaga lume (inclusiv Biden la ONU) […]
Microintreprinderea in 2023. Firmele cu angajati part-time mai pot ramane la acest sistem de impozitare? Microintreprindere cu 2 salariati cu contract individual de munca part time, fiecare a cate 4 ore/zi, incepand cu 01.01.2023 se mai considera indeplinita conditia de la articolul 47 alineatul (1) lit. g pentru a ramane platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor sau trebuie un contract individual de munca cu norma intreaga? • Tip societate: S.R.L. • Numar de angajati: 1-9 angajati • Platitoare TVA: Da • Cod CAEN: 6820 Raspunsul consultantului fiscal Olga […]
ALERTA: Au inceput controalele din partea Oficiului pentru Combaterea Spalarii Banilor! Ati elaborat Procedurile Obligatorii prin Legea nr. 129? Aveti AICI 5 proceduri editabile specifice gata scrise » Stimate contabil, Cu siguranta, ultimul lucru pe care vi-l doriti in acest moment este o amenda de 150.000 de lei. Sau, si mai rau, dizolvarea societatii. Important: Sanctiunile in cauza sunt prevazute negru pe alb in Legea nr. 129/2019 privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si sunt aplicate cu strictete de organul de control specializat: Oficiul National de […]
Ghid practic pentru Asociatiile de Proprietari Asociatiile de Proprietari – modificari majore in 2022 conform cu Noua Lege a Asociatiilor de Proprietari ! Drepturi, Obligatii, Contracte, Contabilitate si Fiscalitate pentru o activitate fara greseli …click AICI pentru informatii detaliate >> Important pentru Asociatiile de Proprietari: Doua legi dificile modifica substantial reglementarile in domeniu. S-a schimbat totul in domeniu de la aparitia Legii nr. 196/2008 si a Ordinului nr. 1.058/2019 privind aprobarea continutului-cadru al statutului asociatiei de proprietari si al regulamentului condominiului. Sunteti la curent […]
Zece profesori și antrenori vor primi și în acest an Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Nominalizările se depun online până în 31 decembrie 2022 pe https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor Programul se organizează anual, începând din 2010, din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au […]
Două blocuri situate în cartierele Micro 21 și Mazepa 2 vor fi modernizate cu fonduri europene. Este vorba despre blocul PR6, scara 1, din B-dul Dunărea nr. 86, și de blocul CL3, scara 2, din str. Armata Poporului nr. 6, pentru care s-a semnat contractul de finanțare europeană, de 1,3 milioane de lei, ce presupune creșterea performanței energetice. Principalele lucrări de intervenție vizează izolarea termică a faţadelor, termo-hidroizolarea terasei, termoizolarea planşeului peste ultimul nivel, închiderea balcoanelor, izolarea termică a planșeului […]
Mihail Boldea – fostul deputat PDL care a devenit cunoscut după ce a fugit de justiţia română în Kenya, apoi nu mai ştia cum să se întoarcă – cere judecătorilor de la Înalta Curte să-i anuleze pedeapsa de 7 ani de puşcărie în dosarul înşelăciunilor imobiliare din Galaţi. Prezent prin videoconferinţă pentru termenul de marţi, 4 octombrie, Mihail Boldea şi-a susţinut în faţa Înaltei Curţi recursul în casaţie formulat împotriva deciziei de condamnare din data de 29 decembrie 2020. Pentru […]
Primăria municipiului Galaţi informează că, potrivit reglementărilor legale în vigoare, persoanele fizice şi juridice care deţin sisteme individuale adecvate pentru colectarea şi epurarea apelor uzate (fose septice) au obligaţia de a se înscrie în „Registrul de Evidenţă a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea şi Epurarea Apelor Uzate”. Conform H.G. nr. 714 din 26 mai 2022 privind aprobarea criteriilor pentru autorizarea, construcţia, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea şi întreţinerea sistemelor individuale adecvate de colectare şi epurare a apelor uzate, persoanele fizice şi juridice, […]
Când a devenit pe 22 septembrie2022 prim ministru în Uk – Liz Truss a rostit câteva cuvinte în faţa camerelor de luat vederi. Ea a promis că va tăia taxele pentru corporation tax (impozitul pe profit pentru corporaţii) pentru a stimula întreprinderile să creeze locuri de muncă şi va plafona preţul la energie electrică şi gaze pentru populaţie pe tot parcursul iernii. Liz Truss s-a declarat fan al Margaret Thatcher, prima femeie britanică prim-ministru şi de fapt prima femeie prim-ministru […]
Preşedintele Klaus Iohannis ne spune că e nevoie de „o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrităţii şi eticii în viaţa academică” şi că „se impune toleranţă zero în privinţa plagiatului”. Dacă era primul care cerea demiterea ministrului Câmpeanu când au apărut în spaţiul public dovezi clare ale plagiatului acestuia, atunci poate îl credeam. Dar acum, după furtună, nu este deloc credibil. Este totuşi ruşinos ca România să aibă un premier care şi-a pierdut teza de doctorat după un […]
BNR a majorat din nou dobânda legală, ducând-o la 6,25%, şi anunţat că o va mai majora până la finalul anului, în intenţia de a calma inflaţia. Nu e cert dacă inflaţia se va calma – 80% din comerţul nostru exterior e import din UE (exportul e mai mic cu 33 de mld euro decât importul anul acesta), odată cu mărfurile şi serviciile fiind “importată” şi inflaţia din UE, care e deja 10% (în Germania şi Franţa) şi 12% (în […]
E pe trecute și toamna acestui an și gospodarii și își fac socotelile pentru iarna ce se apropie. Va fi o iarnă grea, anticipează multă lume, și n-o va trece cu bine decât cei cu structură de eroi. Joi, 29 septembrie 2022 la sala Studio a Casei de Cultură. Lume multă, lume bună, ținută de sărbătoare, coco chanel. Mulți dintre cei prezenți și roiesc pe holurile Casei de Cultură sunt prieteni, cunoscuți sau rude a celor ce urmează să […]
Fundaţia Inimă de Copil anunţă finalizarea cu succes a proiectului „ENERGY, IDEAS, ACTION, CHANGE”, (2021-1-RO01-KA153-YOU-000009238) – finanţat în cadrul Programului Erasmus+ de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale prin Acţiunea-cheie 1: mobilitatea persoanelor în scopul învăţării Proiectul s-a derulat în perioada 1 octombrie 2021 – 30 septembrie 2022 în parteneriat cu organizaţii din Turcia – Beşiktas Istanbul Municipality, Bulgaria – Association of Ruse in help for society and young people, Polonia – Fundacja Cooperacja şi […]
În afară de solicitarea stupidă a lui Zelensky ca Ucraina să intre în NATO ”în procedură rapidă”, astăzi a mai venit pe fluxul de ştiri o informaţie fabuloasă. Potrivit Financial Times, Statele Unite a închiriat ”în leasing” o bună parte din armamentul folosit de regimul Zelensky. Iar acum administraţia Biden face presiuni mari la Bruxelles pentru ca Uniunea Europeană să deconteze la timp ”facturile” emise de Kiev. Adică să vireze lună de lună miliarde de euro, sub formă de ”granturi […]
Ideea postării mi-a dat-o un friend, care scrie la răspunsul meu că politica e „grea”. Adică greu de înţeles. „Adevărul e ca e grea, nu vezi ce de mişcări se fac în toată lumea. Pai doar dacă te uiţi la Erdogan ce şi cum joaca… te ia capul, nu mai înţelegi nimic”, răspunde el. Ba e foarte simplu ceea ce face Erdogan, dacă înţelegi politica. Nu pe-aia teoretică, ci pe cea practică. În care principiile morale contează mai puţin. Principiul […]







